La fel ca și fața, mâinile sunt mereu expuse factorilor externi și dacă nu sunt îngrijite corespunzător, pielea se usucă, se exfoliază și capătă un aspect
îmbătrânit. Schimbarea temperaturii face pielea mâinilor de nerecunoscut și pentru a evita acest lucru trebuie să le oferim o îngrijire specială.
Manichiura SPA reprezintă un concept relativ nou de îngrijire al mâinilor și unghiilor în care se pune accentul pe îngrijire și răsfăț, și nu doar pe aspect, întrunind atât cosmetică, cât și artă. Rezultatul, mâini hidratate și catifelate, unghii frumoase și sănătoase și inducerea unei stări de relaxare prin activarea circulației din timpul masajului special.
Cu cât înaintăm în vârstă, pielea noastră își pierde din elasticitate, devenind uscată și rigidă. Pe lângă procesul natural de îmbătrânire, activitățile fizice și condițiile meteorologice nefavorabile, afectează și ele pielea. La acestea se adaugă agenții chimici care se regăsesc în detergenți, produse de curățenie, săpun, etc. În plus duritatea apei și frecvența folosirii acesteia poate afecta pielea mâinilor, precum și aspectul sau rezistența unghiei. Astfel pielea devine uscată și sensibilă, având nevoie de hidratare, protecție și relaxare.
Manichiura Spa, deși mai scumpă decât cea clasică, este mult mai placută și merită fiecare ban în plus. Principalele avantaje ale sale sunt: durata mai mare, complexul de produse și tratamente folosite și accentul pus pe îngrijire și relaxare. Iar dacă pui la socoteală ambientul și aroma produselor folosite, sigur vei opta cu bucurie și încântare pentru o manichiură Spa, în defavoarea uneia clasice.
Pentru că pune accentul pe îngrijire și răsfăț, manichiura SPA are mai multe etape, iar în timpul ei primești și sfaturi privind necesitățile mâinilor tale și produsele pe care trebuie să le folosesti. Pe lângă efectul lor, produsele te încântă prin aromele îmbătătoare de lămâie, portocală, vanilie, lavandă, ciocolată, miere sau magnolie, în functie de preferințe și de produsele disponibile pe stoc în timpul sedinței de Spa.
Mai mult decât o simplă ingrijire a mainilor si unghiilor, manichiura spa este un tratament special de ingrijire a mainilor, asemanator celui pentru ingrijirea tenului, bazat pe patru etape:
exfoliere
revitalizare
reînnoire
hidratare și protecție.
1. Exfolierea pielii.
Aceasta se face cu un exfoliant ce va îndepărta celulele moarte și va favoriza ulterior pătrunderea mai ușoara în piele a produselor de îngrijire. Se folosește sare aromată, cristale de exfoliere sau o cremă cu particule de gomaj. Crema exfoliantă acționează blând asupra pielii, îndepărtând celulele moarte. Totodată, ea reîmprospăteazăși revigorează datorită extractelor de portocală,lămâie sau piersică.
2. Revitalizarea pielii.
Se realizeaza cu o pudră decurățare care îndepărtează rapid scrub-ul și petele de pe unghii. Pielea curățatăși hidratată este pregătită pentru tratamentul care are efect antioxidant.
3. Reînnoirea pielii.
Aplicarea unui ser de depigmentare. Dacă ai pete pe mâini, poți profita de ocazie pentru a scapa de ele cu ajutorul serului special aplicat. Acestea încep să dispară după aproximativ 4-5 ședințe.
4. Hidratarea pielii.
Constă în aplicarea cremei hidratante, însoțită întotdeauna de un masaj extraordinar de relaxant. Aceasta conține o formulă de prevenire a îmbătrânirii pielii și seruri pentru obținerea unui efect de piele mătăsoasă. Efectul de hidratare intensă este de lungă durată, iar masajul aduce un plus de relaxare prin activarea circulației.
Abia după realizarea acestor etape începe manichiura propriu-zisă. Mai întâi se pilesc unghiile și li se dă forma dorită, apoi se aplică uleiul pentru cuticule, urmând ca acestea să fie îndepărtate. După ce unghiile sunt curățate, se aplică oja sau lacul de unghii preferat.
Însă nu doar mâinile se pot bucura de astfel de experiențe, ci și picioarele tale, deoarece există și pentru acesta tratamente speciale, care odată aplicate transformă sedința de Spa într-o adevărată binecuvântare pentru picioarele tale.
Sistemul special de pedichiură SPA reînnoiește, curăță și recondiționează pielea picioarelor, dar și relaxează profund datorită masajului special realizat în timpul tratamentului. Pedichiura Spa este o experiență incredibil de plăcută, deoarece masajul poate transforma o pedichiură obișnuită, într-o relaxare de vis.
Picioarele sunt de multe ori cele mai neglijate părți ale corpului nostru. Atât pielea tălpii, cât și unghiile au însă mare nevoie de o îngrijire specialăși nu doar pe timpul verii când purtăm încălțăminte decoltată sau sandale. În anotimpul rece, din cauza temperaturilor scăzute și a încălțămintei de sezon, pielea se deshidratează și astfel apar acele crăpături ale călcâielor care, pe lângă aspectul inestetic, sunt și neplăcute la atingere.
Astfel tratamentul special de pedichiura Spa vine în preîntâmpinarea acestor probleme și reînnoiește, curăță și recondiționează pielea picioarelelor, conferind o stare de bine generalizată. Pe parcursul tratamentului se succed 6 produse de curățare și îngrijire, ce transformăo pedichiura clasică obișnuită într-un tratament Spa.
1. Cristale detoxifiante (conțin săruri minerale și magneziul ce curață, detoxifiază pielea și albesc unghiile, iar mierea și aloe vera hidratează pielea).
2. Cremă anticallus (cremă pentru zonele foarte uscate ce conține extract de ceai verde, alfahidrixiacizi și un complex lipidic de avocado care înmoaie călcâiele și zonele cu piele foarte uscată, pregătindu-le pentru exfoliere).
Cremă peeling (cremă exfoliantă pe bază de cristale naturale de zahăr, afahidroxiacizi, vitaminele A și E, extract de ceai verde și complex lipidic de avocado; îndepărtează pielea aspră și celulele moarte, scoțând la iveală o piele catifelată și moale).
Mască hidratantă(mască puternic hidratantă cu argila și mentă răcoritoare. Se lasă să acționeze 10-15 minute, timp în care picioarele se învelesc cu folie și un prosop).
Cremă masaj (loțiune hidratantă pentru masaj cu extracte naturale de plante. Extractele de avocado, musețel, floare de soc, floare de portocal, salvie, trandafir, precum și antioxidanți naturali – vitaminele A și E lasă pielea mătăsoasă și hidratată)
Cremă final (cremă pentru finalul tratamentului SPA, rămâne pe piele ca o peliculă protectoare, alfahidroxiacizii din componența sa catifelând pielea).
Aceste sisteme inovatoare de îngrijire mâinilor și picioarelor îți stau oricând la dispoziție în cadrul salonului nostru, pentru a transforma o simplă sedință de manichiură și/sau pedichiură într-o experiență relaxantă și unică!
Pentru a verifica lista de preturi dati clik aici